Literatura academică recentă despre vârstnicii din România s-a organizat în jurul a patru teme majore. Prima este excluderea digitală. Ivan și Cutler (2021) arată că utilizatorii vârstnici de internet din România sunt disproporționat urbani și cu statut socio-economic mai bun decât populația vârstnică totală, ceea ce implică o supra-reprezentare a seniorilor „avantajați” în cercetările bazate pe utilizatori de internet. Dobre (2022) confirmă, într-un studiu de caz pentru București–Ilfov, că accesul, competențele, starea de sănătate și factorii psihologici — inclusiv singurătatea — structurează decalajul digital la vârste înaintate. Împreună, aceste studii mută discuția de la simpla deținere de echipamente spre noțiunea de „capacitate reală de a folosi servicii digitalizate”. [1]
A doua temă privește îngrijirea de lungă durată. Ghența (2024) oferă una dintre cele mai utile evaluări sintetice ale schimbărilor recente, arătând că problemele-cheie sunt finanțarea, forța de muncă, controlul calității și nevoile nesatisfăcute, iar concluzia sa este că sistemul nu poate fi evaluat adecvat fără date mai bune și fără implementarea completă a reformei. Banca Mondială și OECD merg în aceeași direcție: îngrijirea informală predomină în România, iar familia rămâne principalul furnizor de sprijin pentru persoanele dependente, în special în rural; aceasta reduce povara fiscală pe termen scurt, dar transferă riscuri mari asupra femeilor și gospodăriilor. [2]
A treia temă este îmbătrânirea activă. Stănescu, Mihaiu și Costache (2025) discută îmbătrânirea activă ca răspuns la contextul demografic actual și pun accent pe rolul politicilor de participare socială și economică. În același registru, OECD observă că România trebuie să extindă anii de viață ocupați și sănătoși, nu doar anii de viață. Pentru lucrătorii mai în vârstă, problema nu este doar pensionarea timpurie, ci și slaba retenție în muncă a persoanelor cu educație scăzută, a femeilor și a celor cu sănătate fragilă. [3]
A patra temă, mai nouă, este „orașul prietenos cu vârsta” și rolul tehnologiilor digitale. Rădulescu, Ivan și Loos (2025) sugerează că familiaritatea digitală influențează modul în care vârstnicii percep oportunitățile urbane și accesul la informație. Din perspectivă critică, această literatură este valoroasă, dar încă limitată: există puține studii longitudinale pe eșantioane naționale, puține evaluări de impact ale programelor și prea multe cercetări concentrate în centre urbane sau în studii de caz locale. Consecința este că multe propuneri de politici sunt normative și plauzibile, dar insuficient testate în condiții românești comparabile între județe și medii de rezidență. [4]
Bibliografie
Ghența, Mihaela, și Aniela Matei. 2024. „Changes Under Pressure: Mapping Recent Developments in Long-Term Care Policy”. Transylvanian Review of Administrative Sciences 20 (72): 21-39. https://doi.org/10.24193/tras.72E.2.
Ivan, Loredana, și Stephen J. Cutler. 2021. „Older Adults and the Digital Divide in Romania: Implications for the COVID-19 Pandemic”. Journal of Elder Policy 1 (3): 131-54. https://doi.org/10.18278/jep.1.3.5.
Rădulescu, Cristina, Loredana Ivan, și Eugene Loos. 2025. Romanian Older Adults’ Views of the Age-Friendliness of their City: The Importance of Digital Technologies. https://doi.org/10.1007/978-3-031-92712-6_6.
Stănescu, Simona Maria, Simona Mihaiu, și Constanța Costache. 2025. „Towards Active Ageing in Romania – Hyperion Economic Journal”. https://hej.hyperion.ro/issues-2025/vol-12-issue-1-2025-supplement/46-hej-volume-12-issue-1-2025-supplement/311-towards-active-ageing-in-romania.
Note
[1] (Ivan și Cutler 2021)
[2] (Ghența și Matei 2024)
[3] (Stănescu et al. 2025)
[4] (Rădulescu et al. 2025)