România se află într-o fază avansată a îmbătrânirii demografice, iar tendința s-a accentuat după 2020. Datele oficiale arată că populația rezidentă a scăzut de la 19,318 milioane la 1 ianuarie 2020 la 19,036 milioane la 1 ianuarie 2025, în timp ce segmentul de 65+ a crescut de la 3,664 milioane în 2020 la 3,762 milioane în 2023 și 3,822 milioane în 2024; pentru 1 ianuarie 2025, o sinteză INS utilizată de Fundația Regală Margareta indică aproximativ 4,02 milioane persoane de 65+ ani, comparativ cu 3,04 milioane sub 14 ani, iar anexa INS pentru populația după domiciliu arată o creștere a ponderii persoanelor de 65+ de la 18,5% în 2025 la 18,8% în 2026. Din punct de vedere economic, rata de ocupare a grupei 55–64 ani a urcat de la 48,5% în 2020 la 53,4% în 2024, dar rămâne modestă, cu un decalaj de gen foarte mare în 2024: 64,6% la bărbați față de 43,0% la femei. În paralel, pensia medie pe ansamblul sistemului public a crescut de la 1.544 lei în decembrie 2020 la 2.748 lei în decembrie 2024, însă numărul total al beneficiarilor sistemului public de pensii rămâne foarte ridicat, la 4,703 milioane la sfârșitul lui 2024. [1]
Din perspectiva bunăstării, situația este mixtă. Pe de o parte, sistemul de pensii a fost recalibrat prin Legea nr. 360/2023, iar strategia națională pentru îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă 2023–2030 fixează corect prioritățile: îngrijire la domiciliu și în comunitate, sprijin pentru îngrijitorii informali, servicii centrate pe persoană și participare socială activă. Pe de altă parte, OECD și Banca Mondială arată că România rămâne dependentă de îngrijirea informală, are personal insuficient și distribuit inegal în sănătate și îngrijire, iar accesul rural la servicii este deficitar. Un indicator de vulnerabilitate deosebit de relevant este că, în 2024, România a fost printre statele cu cele mai mari diferențe între persoanele în risc de sărăcie și celelalte în ceea ce privește nevoile medicale nesatisfăcute, iar pentru persoanele vârstnice din mediul rural Eurostat indică un nivel de 11,4% al nevoilor medicale nesatisfăcute, unul dintre cele mai ridicate din UE. [2]
Literatura academică și rapoartele ONG converg în câteva privințe: vârstnicii din România sunt afectați simultan de trei tipuri de vulnerabilități care se întăresc reciproc — venituri mici sau instabile, fragilitate sanitară și excludere relațională/digitală. Studiile despre decalajul digital și despre îmbătrânirea activă arată că lipsa competențelor digitale devine o nouă formă de inegalitate în accesul la servicii publice, informații, sănătate și relații sociale, în timp ce datele Telefonului Vârstnicului arată că singurătatea, sănătatea precară și nevoia de sprijin material rămân principalele motive de solicitare a ajutorului. În lipsa unei monitorizări oficiale anuale robuste a singurătății, depresiei și nevoilor de îngrijire, o parte importantă a “situației actuale” trebuie reconstituită din surse administrative, date de serviciu și studii de caz regionale. [3]
Concluzia analitică este că România nu are doar o „problemă a pensiilor”, ci o problemă sistemică a longevității insuficient susținute instituțional. Politica publică eficace pentru vârstnici trebuie mutată de la o abordare aproape exclusiv monetară spre una integrată: venituri adecvate și predictibile, îngrijire la domiciliu și comunitate, depistare timpurie a fragilității și a singurătății, competențe digitale de bază, mobilitate locală accesibilă și oportunități de participare economică și civică după 55 de ani. Aceasta este și direcția convergentă a recomandărilor OECD, Băncii Mondiale, Comisiei Europene și a actorilor români specializați. [4]
La 28 iunie 1952 a fost adoptată Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 102 privind standardele minime de securitate socială, unul dintre cele mai importante repere internaționale pentru sistemele moderne de protecție socială. Organizația Internațională a Muncii o descrie ca reper global pentru sisteme de protecție socială bazate pe drepturi, sustenabile și adecvate, iar convenția include explicit beneficii pentru persoanele vîrstnice printre cele nouă ramuri ale securității sociale. Din această cauză, ziua de 28 iunie, a fost propusă ca Ziua Internațională a Pensionarilor – o zi dedicată omagierii femeilor și bărbaților care, printr-o viață de muncă, serviciu și contribuție, au ajutat la construirea societăților noastre. [5]
Bibliografie
Guvernul României. 2023. „Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030”. https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/12/ANEXA-21.pdf.
INS. 2020. „Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2020p în scădere cu 96,5 mii persoane”. https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/poprez_ian2020r.pdf.
Ivan, Loredana, și Stephen J. Cutler. 2021. „Older Adults and the Digital Divide in Romania: Implications for the COVID-19 Pandemic”. Journal of Elder Policy 1 (3): 131-54. https://doi.org/10.18278/jep.1.3.5.
OECD. 2025. „Assessment and Recommendations: OECD Reviews of Health Systems: Romania 2025”. decembrie 17. https://www.oecd.org/en/publications/oecd-reviews-of-health-systems-romania-2025_f52e4a98-en/full-report/assessment-and-recommendations_a04e83de.html.
Sfetcu, Nicolae. 2026. „28 iunie – Ziua Internațională a Pensionarilor”. MultiMedia, mai 15. https://www.telework.ro/ro/28-iunie-ziua-internationala-a-pensionarilor/.
Note
[1] (INS 2020)
[2] (Guvernul României 2023)
[3] (Ivan și Cutler 2021)
[4] (OECD 2025)
[5] (Sfetcu 2026)
Sursa: Sfetcu, Nicolae (2026), Persoanele vârstnice în România: date, politici și provocări structurale, Cunoașterea Științifică, 5:3, DOI: 10.58679/CS83543, https://www.cunoasterea.ro/persoanele-varstnice-in-romania-date-politici-si-provocari-structurale/