Archive for the ‘Parlamentari’ Category

PD-L şi PRM

Presimt o absorbţie a Partidului România Mare de către Partidul Democrat Liberal, cu acceptul lui Corneliu Vadim Tudor şi binecuvântarea lui Traian Băsescu. Singura problemă dificilă în această acţiune ar fi cea de imagine din partea PD-L. Dar tenta pe care Băsescu vrea să o dea PD-L, de partid naţionalist moderat şi justiţiar, s-ar potrivi foarte bine cu simpatizanţii PRM.

Dacă ar fi să fac scenarii fanteziste, sau dacă aş fi un jucător căruia îi place să rişte, aş merge pe ideea că în următoarea perioadă scurtă de timp PRM ar încerca să îşi creeze o imagine de partid moderat, după care ar urma absorbţia în ultimul moment.

Pariu pe o bere?

Posted by Nicolae on August 12th, 2008 1 Comment

Vrem nu vrem, îi vom plăti pe candidaţi

Parlamentarul şi cetateanul

Din când în când, parlamentarii noştri mai scapă câte un gând al lor ascuns, de parcă ne-ar testa ca să vadă până unde pot să meargă cu spolierea.

Ultima găselniţă vine din partea PSD, care vrea nici mai mult nici mai puţin decât câte 50 salarii minime brute pentru cei care vor candida pentru ei la alegeri atât la cele locale cît şi pentru Parlament.

Cum anul acesta, datorită noului sistem electoral, vor fi mult mai mulţi candidaţi decât până acum, se pare că anul ăsta vom munci numai pentru a-i menţine în formă pe candidaţi. Eventual poate ne mai rămâne ceva şi pentru mâncare.

Eu propun ca banii respectivi să fie decontaţi doar din buzunarele celor care se duc la vot şi îi legitimează în acest fel pe aceşti hoţi.

Contactat de Realitatea TV şi întrebat cum e cu legea respectivă, Şerban Mihăilescu a îmceput să bâlbâie ceva neclar, cum că legea nu s-a votat încă, recunoscând că este destul de confuză.

Dar, din câte am văzut noi pînă acum, fie proiectul căt de confuz, dacă aduce bani partidelor şi parlamentarilor el va fi votat până la urmă.

Posted by Nicolae on Iulie 15th, 2008 No Comments

Corupţia din România rezistă la reforme

http://www.aluzii.ro/wp-content/gallery/diverse/coruptie.png

Reuters Canada face o analiză a corupţiei din România trecând în revistă ultimele acţiuni “caritabile” ale lui Gigi Becali şi afirmaţiile lui Traian Băsescu privind protecţia acordată de Curtea Constituţională corupţiei.

Percepţia externă este că România a regresat după ce a intrat în Uniunea Europeană, ajungîndu-se la concluzia că România nu era pregătită şi a intrat în UE prea devreme. Această dezamăgire resimţită la Brussels face mai dificilă intrarea în UE a celorlalte ţări candidate.

Atât Katinka Barysch de la Centre for European Reform din London, cât şi Transparency International, consideră România drept oaia neagra a Uniunii Europene.

Reuter citează oficiali şi ziare din România care afirmă că nu există judeţ în care să nu se promoveze, în apropiatele alegeri, persoane cu dosar penal sau care sunt în curs de cercetare. Este dat ca exemplu cazul lui Nicolae Mischie, care în prezent candidează pentru partidul lui Gigi Becali.

De asemenea, sunt date ca exemplu numeroase acţiuni ale parlamentarilor prin care se frânează acţiunile justiţiei, precum restricţiile procedurale în ascultarea telefoanelor şi protejarea parlamentarilor de acţiunea directă a justiţiei.

Posted by Nicolae on Mai 14th, 2008 No Comments

Taxa de primă înmatriculare a fost eliminată!

Taxa de primă înmatriculare a fost eliminată

Fanii eliminării taxei de primă înmatriculare pot să de felicite. Senatul a adoptat un proiect de lege în acest sens, inclusiv restituirea sumelor încasate până în prezent din această taxă, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării.

În votarea acestei decizii s-a considerat că taxa contravine Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este o povară fiscală pentru cetăţeni, şi este discriminatorie pentru competitorii de pe piaţa auto românească.

Posted by Nicolae on Mai 13th, 2008 No Comments

Putem trăi fără politicieni? Democraţia directă

Parlamentul Romaniei

Aproape peste tot în lume nimeni nu mai crede în politicieni. Scandaluri politice şi corupţie zilnice în toate ţările şi toate partidele politice. Majoritatea oamenilor cred că politica este cea care alimentează corupţia. Nu-i de mirare că mulţi nu mai cred nu numai în politicieni, dar nici în politică.

Mulţi refuză să mai voteze. Nu mai cred în ideea că alegerile pot schimba starea de lucruri. Abţinerea de la vot este de fapt un vot de neîncredere.

Adesea oamenii sunt dezgustaţi de duplicitatea politicienilor. Chiar dacă apar politicieni noi, aceştia sfârşesc repede prin a dezamăgi pe cei care au avut încredere în ei. Acesta este şi motivul pentru care mulţi consideră că dicatura ar trebui să înlocuiască parlamentul. Alţii care nu sunt de acord cu dictatura, nu văd o altă alternativă şi în final se resemnează şi lasă politica pe mâna politicienilor. Această situaţie este încă şi mai rea, întrucât îi lasă pe politicieni să se ocupe în linişte de propriile interese iar interesele societăţii sunt date deoparte.

Există însă şi posibilitatea ca societatea să fie condusă direct de cetăţeni, nu prin reprezentanţi, prin vot direct privind politicile sociale în loc să se voteze politicieni care să îi reprezinte. Acolo unde toţi cetăţenii decid prin vot direct asupra tuturor politicilor, politicienii devin inutili. Autoritatea de a decide în locul altora înseamnă putere, şi această putere – nu politica – alimentează corupţia. Eliminarea acestei reprezentări poate duce la dispariţia corupţiei.

(Adaptare după “Politics Without Politicians”, de Aki ORR)

Posted by Nicolae on Mai 9th, 2008 No Comments

Cum se fraudează alegerile – metoda “Suveica”

Candidat in campania electorala

Ai bani, dar vrei şi imunitate în faţa legii. Sau o bătrâneţe liniştită, să poţi şi tu dormi în Parlament după ce ai intrat în casta aleasă a parlamentarilor, sau cea mai pricăjită a consilierilor locali. Cum procedezi?

Sunt multe posibibilităţi. Iată una din ele, denumită metoda “Suveica”, prin care te asiguri că pomenile pe care le faci nu sunt bani pierduţi:

Promiţi, să zicem, câte o bere, sau un rom, fiecărei persoane care te votează.

Ca să fii sigur că chiar aşa se va întâmpla, faci rost dinainte de un formular de vot în alb, şi o ştampilă.

În ziua votului, pui ştampila pe numele tău, şi înmânezi formularul gata ştampilat “cetăţeanului turmentat”, care nu mai trebuie să îşi bată capul cu cine votează. El se va duce direct la comisia de votare de care aparţine, unde i se va înmâna un formular de vot neştampilat. În cabina de votare, va introduce în urnă formularul gata ştampilat şi va păstra pe cel în alb, pe care ţi-l va înmâna la întoarcere, contra berii sau ţuicii promise.

Vei pune din nou ştampila pe formularul de vot recuperat, pe numele tău sau al partidului tău, fireşte, şi îl vei înmâna următorului votant .

În acest mod, eşti sigut că cel puţin rivalii tăi nu au fost votaţi de cei cărora le-ai dat de mâncat şi de băut. Ei nu pot decât, în cel mai rău caz, să nu introducă formularul în urnă, sau să pună ştampila de vot de la cabină şi pe alte nume, caz în care formularul respectiv va fi anulat. Dar probabilitatea cea mai mare este ca, dacă tot au ajuns la cabina de votare, aceştia să nu se mai complice cu tertipuri şi să introducă votul tău în urnă, nemodificat.

Mare atenţie la selectarea “cetăţenilor turmentaţi”, astfel încât acestea să nu fie nişte persoane rebele care să te denunţe cui nu trebuie. Pentru a evita astfel de neplăceri, este indicat să acţionezi prin intermediari necunoscuţi în zona respectivă de vot, care să o rupă urgent la fugă dacă văd că gluma se îngroaşe şi apar nişte indivizi mai scorţoşi prin preajmă, sau li se pun prea multe întrebări.

Succes la alegeri!

Posted by Nicolae on Aprilie 29th, 2008 No Comments

Teodor Meleşcanu la Ministerul Justiţiei, Radu Stroe la Ministerul Apărării

Acestea sunt propunerile făcute de PNL astfel încăt să poată rezolva criza apărută în Justiţie, printr-o remaniere guvernamentală încâlcită. Urmează ca Preşedintele Traian Băsescu să îşi dea avizul pentru cele două propuneri.

În cazul lui Meleşcanu, acceptul este aproape implicit. Rămâne de văzut ce va fi în cazul lui Radu Stroe. Eu zic că va fi aprobat şi acesta, cu o probabilitate de 75%.

Despre Teodor Viorel Meleşcanu:

Teodor Viorel Meleşcanu

Data naşterii:    10.03.1941
Localitatea:
   Brad, judeţul Hunedoara
Starea civilă:
   văduv

Circumscripţia electorală în care a fost ales: Prahova
Apartenenţa politică: PNL

Funcţii deţinute în Senat
Membru Comisia pentru politică externă
Membru Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.)

Funcţii deţinute în Guvern
1992-1996 : ministru de stat şi ministru al afacerilor externe al României.
1997-2000 : senator ; presedintele Comisiei pentru politica externa ; membru al delegatiei Parlamentului român la Consiliul Europei.

Diplome
Facultatea de Drept din Bucureşti (1964) ;
Universitatea din Geneva (Elveţia: 1967-1970)-Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva (Elveţia), doctor în ştiinţe politice (1973), specialitatea : drept international

Specializari
Cursurile post-universitare de relaţii internaţionale ale Universităţii din Bucureşti (1964-1966).

Activitate
1966-1996 : diplomat în MAE ;
1992 şi în prezent : profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti ;
1997 şi în prezent : membru al Comisiei ONU pentru dreptul internaţional.

Activitate politica
senator ales pe listele PDSR in 1996 ;
preşedinte al partidului “Alianţa pentru România” (1997-2002) ;
vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (prin fuziune) din 2002.

Despre Radu Stroe:

Radu Stroe

Data naşterii:    31.08.1949
Localitatea:
   comuna Osoi, judeţul Iaşi
Starea civilă:
   divorţat Circumscripţia electorală în care a fost ales: Maramureş
Apartenenţa politică: PNL

Funcţii deţinute în Senat
Membru Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.)

Funcţii deţinute în Guvern
1998-2000 : secretar general al Guvernului ; 1997-1998 : secretar general adjunct al Guvernului

Studii
Institutul de Marină (inginer navigatie);
Facultatea de Drept Bucuresti

Specializari
CODECS, curs management

Activitate
1998-2000 : Secretar general al Guvernului ;
1997-1998 : Secretar General adjunct al Guvernului ;
1990-1996 : Ministerul Transporturilor – director general adjunct, director general şi consilier al ministrului ;
1985-1989 : Canal Dunăre-Bucuresti ; 1974-1985 : Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – Departamentul Transporturi Marine ;
1972-1974 : NAVROM Constanţa

Activitate politica
înainte de 1989 – membru PCR ;
16.01.1990 : membru PNL ;
Functii detinute in cadrul PNL : secretar executiv PNL ; membru în Biroul Permanent PNL sector 1 ; membru în Biroul Permanent Central PNL.

Activitate parlamentara :
2004 : senator, Grupul Parlamentar Dreptate si Adevar PNL-PD ;
Presedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii ;
2000-2004 : deputat ;
februarie 2002 : secretar, vicelider grup parlamentar ; februarie-septembrie
2001 : membru al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor ; membru al Grupurilor parlamentare

Posted by Nicolae on Februarie 11th, 2008 No Comments

Cât costă un parlamentar?

Cât costă un parlamentar

Partidele politice au început să stabilească preţul poziţiilor politice din viitoarea perioadă legislativă de după alegeri. TVA inclus.

Deocamdată, aflăm că PSD a stabilit un preţ de 300.000 Euro pentru un parlamentar, 1 milion Euro pentru un preşedinte de consiliu judeţean, şi 500.000 Euro pentru un primar. Termen de garanţie 4 ani.

Eu în locul lor aş fi pus preţ mai mare la parlamentari chiar decât la primari sau preşedinţi de CJ. Un parlamentar are în plus şi imunitate la furt, ceea ce nu e de ici de colea.

Problema e că produsele sunt în cantitate limitată, şi s-ar putea să dai banul şi să nu primeşti în final produsul, poziţia. Oricum, partidele nu sunt case de binefacere, astfel încât banii nu se înapoiază. Dar poti primi alte produse echivalente, gen director la o instituţie de stat, locuri în consilii de administraţie, şef serviciu, sau poate doar recunoţtinţa veşnică a partidului. Depinde de câţi bani ai băgat şi câţi ai de gând să mai bagi în continuare.

Bănuiesc că cele mai mari preţuri vor fi la noul PD-L, s-au afirmat mult mai mult ca ceilalţi pe piaţă în ultimul timp şi au asigurat suport şi service pe peioada garanţiei.

La partidele mici nu prea merită să cumperi, ăştia vând mai mult kitch-uri.

Vă daţi seama, la un astfel de preţ vor avea acces doar cei cu experienţă în furtul din visteria statului, fotbaliştii şi maneliştii.

Dar există şi posibilitatea să fii împrumutat de cineva cu bani care să dorească să rămână în umbră, dar care să îţi condiţioneze împrumutul, sau chiar finanţarea nerambursabilă, de anumite favoruri ulterioare. Şi atunci, cumperi produsul, îl obţii, dar nu îl mai foloseşti în scopul pe care ţi l-ai propus iniţial.

Deocamdată, băncile nu acordă împrumuturi pentru astfel de cumpărături. Cel puţin, nu oficial.

Şi atunci, ce faci dacă vrei să te îmbogăţeşti totuşi şi tu peste noapte? Cauţi un post de consilier judeţean, sau măcar unul local. Ăstea sunt mult mai ieftine.

Sau mergi pe o funcţie de şef, undeva unde are partidul innfluenţă, şi storci de acolo tot ce poţi pentru a-ţi recupera banii şi a obţine o balanţă financiară personală pozitivă. Nu contează ce se alege de instituţia respectivă, tu ţi-ai asigurat traiul existenţial.

Multă baftă la cumpărături!

Posted by Nicolae on Februarie 5th, 2008 No Comments

Tăriceanu, Chiuariu, Nicolai, Meleşcanu, ?

Deci, să recapitulăm:

Premierul Călin Popescu Tăriceanu
Tudor ChiuariuNorica NicolaiTeodor Meleşcanu

Premierul Călin Popescu Tăriceanu numeşte Ministru al Justiţiei pe Tudor Chiuariu. Preşedintele Traian Băsescu dă cu el de pământ. Premierul Călin Popescu Tăriceanu propune Ministru al Justiţiei pe Norica Nicolai. Preşedintele Traian Băsescu dă cu ea de pământ (scuze!). Premierul Călin Popescu Tăriceanu numeşte Consilier al Primului Ministru pe Tudor Chiuariu (nu se lasă!). Preşedintele Traian Băsescu stă şi se uită, nu are ce face. Premierul Călin Popescu Tăriceanu propune Ministru Intermar al Justiţiei pe Teodor Meleşcanu. Preşedintele Traian Băsescu urmează să ia o decizie.

Predicţie (lejeră): Preşedintele Traian Băsescu acceptă Ministru Intermar al Justiţiei pe Teodor Meleşcanu.

Înţeleg că şi ministrul interimar trebuie aprobat de Băsescu. Dacă nu mă înşel, atunci când Adrian Cioroianu a fost refuzat ca Ministru al Afacerilor Externe, Călin Popescu Tăriceanu a preluat interimatul dar bănuiesc că ministerul a fost condus efectiv de unul din secretarii de stat, eventual cu mandat de la Tăriceanu.

Preşedintele Traian Băsescu

Dacă este aşa şi este legal, atunci Tăriceanu a pierdut ocazia să fie sadic cu Băsescu.

Eu în locul lui, ajungeam din nou interimar, numeam pe Chiuariu secretar de stat la Ministerul Justiţiei. şi îl delegam să mă reprezinte pe toată perioada următoare, până când se decidea Băsescu să aprobe numirea lui Norica Nicolai în funcţie.

Posted by Nicolae on Ianuarie 15th, 2008 No Comments

Leul ajunge pisică

Observ zilele acestea că toţi specialiştii constată cu “stupoare” (unii din ei) că leul se depreciază peste aşteptări. Nimeni nu îşi mai aduce aminte de grijile pe care şi le făceau aceştia anul trecut privind o creştere continuă a leului în acest an, până spre vară ziceau unii, datorită intrărilor masive de Euro de la Uniunea Europeană prin fondurile de postaderare, de la căpşunari, şi prin investitorii străini care se vor buluci să ne cumpere terenurile, casele şi fabricile.

Leul ajunge pisică

Se pare că nu este chiar aşa.

Uniunea Europeană dă bani, dar nu oricum. Trebuiesc proiecte bine puse la punct, şi funcţionari care să le susţină. Căpşunarii au început să realizeze că este mai uşor să îţi faci un nou cămin în Spania şi să îţi aduci familia acolo decât să trimiţi banii în ţară ca să ţi-i mănânce parlamentarii şi guvernanţii noţtri prin intermediul taxelor şi impozitelor. Iar investitorii străini au destule probleme la ei acasă cu actuala recesiune economică pentru a mai cumpăra de la noi case la preţ de castel şi terenuri pe care nu se înghesuie să le lucreze nimeni.

Dar în opinia mea nu acestea sunt problemele cele mai importante care duc la deprecierea leului. Problema mare este cu economia naţională în derivă. Iar banii acumulaţi de marile firme şi de băncile cu capital străin se scurg inexorabil în afară. Culmea, chiar banii furaţi prin tranzacţii ilegale de persoane corupte din România, tot afară se scurg, pentru că este mai sigur pentru ei să plece atunci când sunt descoperiţi (din motive politice) sau când or să considere că nu mai e nimic de furat. Exemple sunt destule, unele chiar foarte cunoscute.

Păi, cum să ai o economie naţională stabilă şi puternică, atunci când tu, ca stat, nu vezi niciun chior din vânzarea uneia din cele mai mari firme din România, Rompetrol? Cum gestionezi tu, ca stat, economia naţională, atunci când habar nu ai că nu mai eşti demult proprietarul celei mai mari companii de cărbune, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, preluată de o firmă de apartament din Craiova pe gratis? După ce ai privatizat o mulţime de firme ai căror prorietari au vândut apoi utilajele la fier vechi şi au vândut terenul firmelor respective de zeci de ori mai scump decât preţul pe care l-au plătit? Câţi din banii obţinuţi de bănci rămân în ţară şi câţi se scurg afară prin diverse tertipuri (majoritatea legale) financiare?

Asta este, va trebui să ne obişnuim. Suntem aşa cum suntem, şi ca noi sunt guvernanţii! (Diferenţa ar fi că ei mai şi câştigă, nu sunt degeaba!)

Posted by Nicolae on Ianuarie 14th, 2008 1 Comment

CNP, Cupa Nicolai: Băsescu înscrie (decisiv?)

Campionatul Naţional de PoliticăAstăzi s-a desfăşurat o nouă rundă (de fapt, mai multe) din cadrul Campionatului Naţional de Politică, Cupa Norica Nicolai. După mai multe fente de o parte şi de alta, la o neatenţie a echipei adverse, Băsescu a tras sec în poartă înscriind primul gol din acest an. Înainte de a intra în poartă, mingea l-a şters în trecere pe căpitanul echipei adverse, astfel încât Tăriceanu a rămas cîteva clipe cu privirea în gol şi urechile ţiuindu-i.

Norica Nicolai contestă golul, afirmând că acesta a fost un gol turcesc.

Deocamdată meciul nu s-a terminat, arbitrul (Curtea Constituţională) nu a fluierat încă finalul, dar şansele sunt de partea lui Băsescu.

Curtea Constituţională

Deşi a stat pe tuşă o perioadă de timp pe motiv de carton roşu, unul din atacanţii de bază ai PNL, Ludovic Orban, va reintra curând în forţă pe scena politică, după ce ultimele investigaţii medico-legale arată că fata accidentată atunci când Ludovic Orban a dat cu oiştea în gard nu se datorează impactului cu maşina acestuia. Dacă se confirmă această concluzie, seria a II-a a Orbaniadei nu se va mai produce din lipsă de fonduri, dar foarte probabil că se va testa reacţia publicului cu unele episoade pilot pentru un posibil serial TV pe aceeaşi temă.

Posted by Nicolae on Ianuarie 11th, 2008 No Comments

Topul personalităţilor din România

http://www.aluzii.ro/wp-content/gallery/diverse/1trophy.jpg

Realitatea TV ne-a pregătit şi pentru acest an un top al personalităţilor din diverse domenii, Zece pentru Romania, pe care eu îl consider foarte obiectiv din punctul de vedere al modului în care a fost întocmit dar, ca toată lumea de altfel, deformat enorm de apariţiile în mass-media, şi în special în emisiunile TV, ale personalităţilor respective.

La categoria Politicieni primul loc a fost ocupat de TRAIAN BASESCU, Miniştri – CALIN POPESCU TARICEANU, Parlamentari – ION ILIESCU, Tineri Politicieni – MIHAI RAZVAN UNGUREANU, Analişti Politici – CRISTIAN TUDOR POPESCU, Jurnalişti – CRISTIAN TUDOR POPESCU, Oameni De Afaceri – ION TIRIAC, Interpreţi Vocali – ANDRA, Actori – ALEXANDRU ARSINEL, Sportivi – ADRIAN MUTU.

Poziţiile din top sunt departe de a reflecta realitatea, dat astea sunt percepţiile oamenilor, şi asta a fost şi ideea de bază a acestui sondaj de opinie special.

Posted by Nicolae on Decembrie 27th, 2007 No Comments

Spiritul nu moare niciodată…

http://www.aluzii.ro/wp-content/gallery/diverse/devilfire.jpg

Cica unu moare si ajunge in iad. Acolo descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara. Merge in iadul german si intreaba:

- Ce ti se face aici ?

- Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul german.

Omului nu-i place ce aude si incearca iadul rusesc:

- Ce ti se face aici ?

- Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul rus.

Pe urma verifica iadul  american, francez, etc. si primeste raspunsuri asemanatoare.

Apoi ajunge la iadul romanesc si descopera ca este o coada foarte mare la intrare.

- Ce ti se face aici ?

- Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe  un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul roman.

- Pai este cam la fel ca in celelalte iaduri, de ce vrea atata lume sa intre ?

- Pentru ca scaunul electric nu merge si nimeni nu vine sa-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul roman este un fost senator, asa ca vine semneaza de prezenta si se duce la bar !

(http://groups.yahoo.com/group/glume/)

Posted by Nicolae on Decembrie 27th, 2007 No Comments

Noile frontiere ale României – RA-APPS

http://www.aluzii.ro/wp-content/gallery/companii/raapps.jpg

Ni se spune zi de zi, la şcoală şi în media, despre frontierele geografice ale Europei, ale României, ale judeţelor, etc. Ni se vorbeşte despre o separare economică a oamenilor în bogaţi şi săraci. Dar la noi, a mai apărut o separare, care devine din ce în ce mai accentuată: separarea dintre oamenii cinstiţi, cu frica lui Dumnezeu, care se calcă în picioare periodic pentru a-şi plăti taxele şi impozitele impuse de cealaltă lume, a oamenilor “şmecheri”, pentru care România nu este decât o halcă uriaşă de carne din care fiecare din “şmecherii” ţării încearcă să sfâşie cât mai mult.

Există mai multe frontiere care despart aceste ultime două lumi. RA-APPS este una dintre ele.

Conform propriei prezentări, “RA-APPS functioneaza in baza Hotararii de Guvern nr. 60/ 21 ianuarie 2005 modificata cu Hotarirea de Guvern nr. 265/31 martie 2005, in scopul administrarii, pastrarii integritatii si protejarii bunurilor apartinind domeniului public al statului, destinate asigurarii serviciilor publice de interes national – de reprezentare si protocol pentru Senat, Camera Deputatilor, Administratia Prezidentiala, Guvern si Curtea Constitutionala -, a bunurilor destinate asigurarii de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizatiilor internationale interguvernamentale acreditate in România si pentru personalul acestora, precum si a bunurilor apartinand domeniului privat al statului pe care le are in administrare. Potrivit HG 60, REGIA este persoana juridica si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Conducerea sa este asigurata de un consiliu de administratie format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, iar una directorul general adjunct, care sunt numiti si sunt revocati prin ordin al ministrului de resort.

De curând, deputaţii au votat o lege pentru vanzarea imobilelor din patrimoniul RAAPPS prin care cei din a doua lume pot să îşi cumpere locuinţe prin negociere directă, neglijându-se preţul real al pieţii.

Lista beneficiarilor cuprinde foşti şi actuali demnitari, fundaţii, societăţi comerciale, partide, sportivi, artişti, care ocupă 559 de imobile ale Regiei, pentru care plătesc chirii lunare cuprinse între 62 şi 1.000 lei, în funcţie de suprafaţa disponibilă.

Printre chiriaşii RA-APPS figurează fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii din perioada 1980-1984, Nicolae Pleşiţă (cu un apartament pe strada Edgar Quinet), ex-viceprim-ministrul în primul guvern provizoriu de după Revoluţie, Gelu Voican Voiculescu (strada Iscovescu Barbu), soţia fostului primar general al Capitalei, Victoria Halaicu (şoseaua Kiseleff), artistul Gabriel Cotabiţă (Bulevardul Magheru), fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu (strada Daniel Rosenthal), fostul secretar general şi actual membru în Consiliul de Administraţie la Federaţia Română de Handbal Valentin Samungi (strada Lev Tolstoi), fostul ministru de Externe din regimul comunist Ştefan Andrei (Bulevardul Unirii), soţia fratelui lui Nicolae Ceauşescu, Elena (care ocupă un apartament primit prin repartiţie de la primărie, în 1973, pe strada Bruxelles, cu un contract valabil până în 2009). Acestora li se adaugă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat (vecin pe strada Crângului cu senatorul PSD Şerban Mihăilescu), consilierul prezidenţial pe probleme de apărare, Mihai Stănişoară (strada Mihai Eminescu), preşedintele PSD, Mircea Geoană (strada Cucu Starostescu), diplomatul Mihnea Motoc (strada Mihai Eminescu), secretarul de stat în Secretariatul general al Guvernului, Victor Giosan (strada Mihai Eminescu), secretarul de stat în Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, Cristina Pocora, consilierul premierului Mirel Taloş, Fundaţia „Dan Marţian“ (toate imobilele pe bulevardul Dacia), europarlamentarul PSD, Adrian Severin (şoseaua Kiseleff), senatorul PRM, Ilie Ilaşcu (strada Aurel Vlaicu), preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ioan Bumbu (Bulevardul Magheru). Lista mai este completată de miniştrii: Teodor Meleşcanu (cu o locuinţă de protocol pe strada Mihai Eminescu în suprafaţă totală de 129,9 mp, din iulie 2005) şi Cristian Adomniţei (tot strada Mihai Eminescu), fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu (locuinţă de serviciu pe strada Mihai Eminescu de 155,5 mp, din mai 2005), Zsolt Nagy (locuinţă de protocol pe strada Mihai Eminescu de 206,8 mp), Ovidiu Silaghi (locuinţă de protocol pe strada Mihai Eminescu de 134,1 mp, din mai 2007), Mihai Voicu (locuinţă de serviciu pe strada Mihai Eminescu de 140,6 mp, din februarie 2007), Cristian David (locuinţă pe strada Alecu Russo de 293,6 mp), fostul ministrul Vasile Dâncu (Bulevardul Mărăşti), fostul ministru al Comunicaţiilor şi actual europarlamentar UDMR, Iuliu Winkler (locuinţă de protocol pe strada Mihai Eminescu de 140,2 mp, din februarie 2005) precum şi de fostul preşedinte al CNSAS, Claudiu Secaşiu (locuinţă de serviciu pe strada Pitar Moş de 128,2 mp, din octombrie 2006). Pe lista imobilelor cu o situaţie juridică neclară se află fostul ministru Alexandru Fărcaş (locuinţă de serviciu pe strada Nicolae Racotă de 94,3 mp, din iulie 2001), pentru care s-a dispus evacuarea, fostul premier, ministru şi preşedinte al Senatului, Petre Roman (locuinţă pe strada Gogol de 366,5 mp şi teren de 1.456 mp, din noiembrie 1990), care a depus contestaţie faţă de notificarea de evacuare, fostul consilier prezidenţial Dan Iosif, decedat între timp (locuinţă de serviciu pe strada Herăstrău de 448,6 mp, din octombrie 2004), pentru care decizia de evacuare rămâne valabilă în cazul familiei acestuia, cabinetul senatorial Ion liescu (imobil pe strada Atena de 61,7 mp, din noiembrie 2006), aflat în litigiu, Fundaţia Europeană Nicolae Titulescu (imobil pe bulevardul Kiseleff de 655 mp şi teren de 1.402 mp, din septembrie 2002), firma Euroconstruct Trading ‘98 (pentru un complex din comuna Snagov, din noiembrie 2004), revendicat prin Legea 10/2001, fostul demnitar comunist Paul Niculescu Mizil (locuinţă de 144 mp, din decembrie 2004), ambasadorul României în Belgia, Ion Jinga (locuinţă de serviciu de 89,6 mp, din martie 2003), Adrian Gorun (b-dul Dacia), Lucian Leuştean (str. Mihai Eminescu), Mircea Maliţa (şos. Kiseleff), Grigore Zanc (str. Nicolae Racotă), Andrei Păunescu (str. Turda), Rodica Mandache (Pitar Moş), Cezar Patriche (str. Mihai Eminescu), Mirela Miculescu (str. Mihai Eminescu) şi de Anca Opriş (str. Mihai Eminescu). Chiria lunară plătită de aceştia este cuprinsă între minimum 62 lei, pentru un apartament pe Calea Griviţei ocupat de un consilier al ministrului Agriculturii, şi respectiv de 1.035 lei, pentru un apartament pe Bulevardul Prezan ocupat de secretarul general al Senatului, Constantin Dan Vasiliu, vecin cu Nicolae Văcăroiu. În medie, cele mai multe sunt cuprinse între 200 şi 400 lei. În acest context, reprezentanţii Regiei au transmis ordine de evacuare a imobilelor pentru 17 chiriaşi, printre care fostului preşedinte al TVR, Cristian Hadji-Culea, ex-procurorului general Joiţa Tănase, procurorului Ciprian Nastasiu, ex-miniştrilor PSD Ciornei, Gingăraş şi Fărcaş, fostului secretar general al Senatului, Constantin Sava, şi fostului expert de protocol în Cancelaria premierului, Liviu Mihail Negară. Fostul preşedinte al Televiziunii Publice, Cristian Valeriu Hadji-Culea, a fost notificat prin executor judecătoresc să evacueze apartamentul Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de pe strada Mihai Eminescu, pentru care deţine un contract datat la 26 februarie 2007 şi care a expirat la 15 aprilie 2007. Joiţa Tănase, fost procuror general al României, face obiectul unui dosar de evacuare deschis la Judecătoria sector 1, aflat în pronunţare, pentru un apartament de pe Buleveradul Unirii, închiriat de la RA-APPS în martie 2001 şi al cărui contract a expirat odată cu înlocuirea în funcţie. Procurorul Ciprian Nastasiu, cu o convenţie de cazare încheiată în august 2005 pentru un apartament de pe strada Paris, care a expirat în august 2006, face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul instanţei, din aprilie 2007. Liviu Mihail Negară, fost expert pe probleme de protocol în Cancelaria primului-ministru, a contestat decizia de notificare, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra contractului pentru locuinţa de serviciu de pe strada Polonă, pe care o ocupă din noiembrie 2004 şi pe care trebuia să o elibereze la încetarea funcţiei în cadrul Guvernului. La rândul său, Georgiu Gingăraş, ministru pentru Tineret şi Sport în Guvernul condus de Adrian Năstase, aşteaptă decizia instanţei în dosarul de evacuare a locuinţei de protocol de pe Bulevardul Unirii, închiriat în iunie 2001, dar ocupat şi după încetarea mandatului. În acest context, fostul ministru al Integrării în Executivul PSD, Alexandru Fărcaş, se judecă în instanţă pentru locuinţa de serviciu a RAAPPS de pe strada Nicolae Racotă, închiriată în iulie 2001, fără să mai fie eliberată. Fostul secretar general al Senatului, Constantin Sava, schimbat în februarie 2005, aşteaptă pronunţarea Judecătoriei sector 3 pentru locuinţa de serviciu de pe Bulevardul Unirii, primită în iulie 2001 şi încă ocupată. (Interesul Public)

Lista chiriaşilor cărora le-au expirat contractele cu RA-APPS şi care au primit notificare de evacuare mai este completată de următorii foşti demnitari: fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Alexandros Galiaţatos (pentru o locuinţă de serviciu pe Bulevardul Dacia preluată în noiembrie 2005), consilierul parlamentar la cabinetul secretarului general adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihaela Popescu Nistorescu (cu o convenţie de cazare din ianuarie 2005 pentru un apartament pe strada Mihai Eminescu, expirată în ianuarie 2007), fostul consilier prezidenţial, Dan Iosif (locuinţă de serviciu pe strada Herăstrău din octombrie 2004 până la încetarea mandatului), fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Marian Avram (locuinţă de serviciu pe strada Polonă din septembrie 2006), fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian (locuinţă de serviciu pe strada Nicolae Racotă din octombrie 2002), fostul secretar de stat în Ministerul Culturii, Dumitru Pâslaru (locuinţă de serviciu pe strada Nicolae Racotă din octombrie 2002), judecătorul Tudor Panţâru (locuinţă de serviciu pe strada Turda din aprilie 2002), fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, Constantin Liviu Cepoi (locuinţă de serviciu pe Bulevardul Unirii din august 2005). (Interesul Public)

Posted by Nicolae on Decembrie 15th, 2007 No Comments