Aluzii

Hades este stăpânul morţii, regele infernului, şi cel care dictează regulile în această lume ascunsă.

Film realizat de Dan Alexoae

Stai liniştit… priveşte marea… valurile…relaxează-te…lasă-ţi gândurile cele mai ascunse să zburde în voie.

Frumuseţe, calm şi măreţie.

Film realizat de Dan Alexoae

Asta e. Amintirea zilelor cu rouă. Din păcate, vine o vreme când, în loc de roua dimineţilor de vară vom da de bruma cenuşie a toamnei. Şi aceste zile sunt aproape. Foarte aproape.

Încălzirea globală defineşte creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele decenii.

Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susţinută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii. (Wikipedia)

Film realizat de Dan Alexoae

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac…
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă…
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric…

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
Şi suind în susul scării pân’ la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi…
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?…
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
“De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării…
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

… şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi?

SFÂRŞIT

(Film realizat de Dan Alexoae)

Cuarţul după feldspat este mineralul cel mai răspândit în scoarţa terestră. Cristalele se formează după răcirea soluţiilor bogate în SiO2 şi frecvent întâlnit în roci ca: Plutonit, Granite, Granitoide, Granodiorite, Tonalite, Quarz-Syenite, Quarz-Monzonite, Quarz-Diorite, minerale de gangă (steril) ca: Aplite ca şi din grupa vulcanitelor Rhyolithe, Dacite, Andesite, Quarz-Trachyte, Quarz-Latite. Un criteriu folosit în clasificarea rocilor este conţinutul în cuarţ. Cuarţul este frecvent mineral de gangă în filoanele de aur.

La fel acest mineral este întâlnit în roci metamorfice ca Şisturi, Gneise. Datorită durităţii sale este răspândit şi în rocile sedimentare.

După ce este purificat, cuarţul poate fi folosit în terapii pentru vindecarea unor boli doar după o perioadă de “armonizare a fiinţei noastre cu cristalul respectiv”, timp de 33 de zile în care îl vom purta cu noi oriunde mergem. Cu cît vibraţiile noastre vor fi mai apropiate de vibraţiile cristalului, cu atît mai eficient va funcţiona cristalul ca dispozitiv de dirijare a energiei.

Film realizat de Dan Alexoae

Frédéric-François Chopin (1 martie 1810 – 17 octombrie 1849) este considerat unul dintre cei mai mari muzicieni din istorie. Compozitorul francez, de origine poloneză, a scris piese aproape exclusiv pentru pian. S-a născut ca Fryderyk Franciszek Chopin, schimbându-şi numele când a plecat la Paris la vârsta de 20 de ani. Numele său se mai scrie şi Szopen în textele poloneze.

Film realizat de Dan Alexoae

În mod obişnuit, “Ochiul lui Dumnezeu” este un obiect de cult, pentru rituale, magic, şi un simbol cultural evocând motive inedite cu asocieri spirituale. Pentru locuitorii Huichol de exemplu, din nordul Mexicului, Ochiul lui Dumnezeu este simbolul puterii prin contemplare şi înţelegerea a ceea ce este necunoscut şi de neînţeles, Misterul.

Fotografia din video este autentică şi a fost procesată de Hubble Space Telescope de la NASA şi Kitt Peak National Observatory din Arizona. Imaginea a fost prezentată pe situl web al lui NASA ca o Imaginea Astronomică a Zilei în mai 2003 şi apoi prezentată în multe alte situri web drept “Ochiul lui Dumnezeu”. Ea a fost prezentă şi pe multe coperţi de reviste şi în articole despre imagini din spaţiu.

Practic, imaginea reprezintă nebuloasa Helix, descrisă de astronomi ca un tunel cu o lungime de trilioane ani-lumină format din gaze incandescente. În centrul său se găseşte o stea în ultimul stadiu al evoluţiei din care s-au împrăştiat mari cantităţi de praf şi gaze care au format filamentele tenticulare ale nebuloasei. Soarele nostru poate ajunge şi el la fel în cîteva miliarde de ani.

Unele legende spun că această fotografie a făcut deja mai multe miracole. Dacă îţi pui o dorinţă şi stai şi priveşti această fotografie în linişte şi concentrat, dorinţele ţi se vor împlini şi viaţa ta se va schimba în curând.

Imagini inedite de pe Marte, făcute de NASA cu ocazia operaţiunii Spirit, care arată o femeie plimbându-se pe un deal arid.

Recent, cercetătorii francezi, folosind datele obţinute cu Spectrometrul Omega de pe Mars Express, au declarat că au descoperit nori denşi de gheaţă în atmosfera lui Marte.

Vecinii mei au câţiva copaci în curte care sunt plini toată vara de vrăbii şi alte păsări mici. Toată vara cântă, trilulesc de dimineaţa până seara. Acum, că a venit iarna, stau prin preajmă mai degrabă pentru mâncare. Curtea noastră se umple de multe ori de zeci de astfel de păsărei (aşa li se spunea la mine la ţară vrăbiilor), care ciugulesc firimiturile pe care le aruncăm special pentru ele.

Mai nou vecinii şi-au luat o pisică, care s-a dovedit a fi mai degrabă o “păsărică”, fiindcă toată ziua stă în vârful pomului, încercând să ajungă la celelalte păsărele.

Aşa că eu am hotărât să îi zic “pisirica”.

În imagine, un recital de trilăituri oferit de pisirica noastră, încercând să formeze un cor împreună cu păsărelele aflate pe celelalte crengi.

Finalul nu se regăseşte în imagine. Celelalte păsărele se pare că nu au apreciat calităţile muzicale ale pisiricii întrucât, atunci când aceasta s-a apropiat de ele, şi-au luat zborul.