… Dar de data asta, despre alt fel de doctori. Vârfurile, crema societăţii noastre în toate domeniile. Mi-a adus aminte de subiectul ăsta Mircea Badea.

Am vrut şi eu să îmi iau doctoratul, nu sunt chiar tâmpit, şi am oareşice ambiţii, Problema e că înainte de ’89, într-un mic orăşel fără viaţă universitară, e dificil. După ’89, am avut o primă tentativă în domeniul coroziunii, cu îndrumător un cercetător de la fostul ICECHIM (nu ştiu acum cum i se mai spune institutului respectiv) dar, plecând eu de la Fabrica de Apă Grea iar doctoratul presupunând o serie de experienţe pe care nu aveam unde să le fac în altă parte, a trebuit să renunţ.

A mai existat şi a doua tentativă, în telecomunicaţii, la Universitatea din Bucureşti. În timpul primului meu examen din această a doua perioadă de doctorat, profesorii din comisia de examinare se uitau aşa de strâmb la mine încât, chiar dacă am trecut acest prim examen cu nota 9, am început să meditez dacă e bine să mai continui fără nicio relaţie, şi doar cu un suc şi nişte prăjituri oferite comisiei la examen.

Nu zic că ei chiar ar fi vrut mai mult de la mine, sincer chiar nu mi-am dat seama. Dar ceea ce m-a făcut să renunţ la a mai continua cu doctoratul a fost o cunoştinţă de a mea, nu contează numele. Care nu sunt sigur că a terminat liceul, şi care apela la mine să îl ajut în diverse probleme gramaticale, gen cum se scrie “stendbi”, (NB: stand by), sau alte asemenea. Am aflat ulterior cu stupoare că respectivul este doctor în filologie, sau literatură, ceva în genul ăsta. E adevărat, doctoratul şi-l luase la Chişinău (am înţeles că asta presupune să te duci o dată sau de două ori pe an cu sacoşa plină la Chişinău). Şi apoi, am început să întâlnesc din ce în ce mai mulţi doctori, 99% din ei oameni cu funcţii la stat: doctori în chimie de care ştiu sigur că habar nu au care-i formula sării de bucătărie şi nu ştiu să facă diferenţa între un atom şi un nucleu, doctori în economie care habar nu au de economie, sociologie, etc.

În plan economic, invazia de pseudo-doctori şi pseudo-experţi se vede zi de zi, în întreţinerea şi repararea vechilor utilaje şi instalaţii (inclusive cele de gaze!), în noile construcţii, etc.

A propos de studiile acestea obţinute peste noapte: una din cunoştinţele mele este un chimist cu o vastă experienţă, format la şcoala veche. Aceasta (este vorba de o chimistă, de fapt) este vecină cu o muncitoare care şi-a luat de curând licenţa în drept fără să ştie, cred, că “dreptul” este altceva decât “piciorul drept” (aţi auzit poate de vestita universitate de la Băile Herculane, se zice că te duci acolo turist şi te întorci jurist!). Şi la un moment dat, într-o discuţie amicală în contradictoriu, îi zice proaspăta noastră juristă vecinei: ” Da ce, doamnă, că doară amândouă sîntem (!) cu facultate!”

Ei, eu despre asta vorbesc! Despre ierahia valorilor, care la noi a dispărut cu desăvârşire. Valorile materiale furate de unii şi alţii mai pot fi refăcute în timp. Dar distrugerile spirituale sunt cel mai greu de depistat pe termen scurt, şi cel mai greu de reparat pe termen lung.

Şi suntem abia la început!